Salt la informațiile despre produs
1 din 1

Apărătorul adevărului. Viaţa Sfântului Atanasie cel Mare

Apărătorul adevărului. Viaţa Sfântului Atanasie cel Mare

Preț obișnuit 19,00 RON
Preț obișnuit Preț redus 19,00 RON
Taxe incluse. Taxele de expediere sunt calculate la finalizarea comenzii.

Răsfoiește cartea

Sfântul Atanasie a fost unul dintre cei mai mari cârmuitori ai Bisericii străvechi. În veacul al IV-lea acest episcop mic de statură din Egipt s-a nevoit din răsputeri pentru a răspândi cuvântul lui Hristos. Într-o vreme când Biserica se confrunta cu cea mai vicleană erezie dintre toate, arianismul, un om s-a ridicat deasupra celorlalţi pentru a o combate – şi a reuşit acest lucru cu prisosinţă. De câteva ori marea sa luptă pentru adevăr l-a adus în pragul muceniciei, dar aceasta nu avea să fie voia lui Dumnezeu. În schimb, avea să-și petreacă cei cincizeci de ani din viaţa adultă într-o mucenicie curajoasă şi nesângeroasă.

Pentru lupta sa în apărarea adevărului dumnezeirii lui Hristos, Sfântul Atanasie a fost numit „Părintele Ortodoxiei”. De-a lungul vieţii el a scris câteva cărţi. Lucrarea sa Despre întruparea Cuvântului, scrisă pe când avea numai nouăsprezece ani, este una dintre cele mai reușite care au fost scrise vreodată despre acest subiect. Biografia sa despre Sfântul Antonie, marele nevoitor, a fost un best-seller al vremii. Această carte a contribuit mult la susținerea monahismului în Răsărit. Fiind unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii, moştenirea Sfântului Atanasie a continuat să strălucească de-a lungul veacurilor ca un far luminos. Aceasta este povestea vieţii sale.

Sfinți Părinți ai Bisericii despre Sfântul Atanasie cel Mare:

„A grăi despre el şi a-l preţui pe deplin ar fi poate o sarcină prea mare… Era nobil în faptă, smerit în cuget, de neajuns în vârtute, dar foarte apropiat în convorbire, blând, nemânios, compătimitor, dulce la cuvânt şi mai dulce la fire; îngeresc la chip şi mai îngeresc în cuget, liniştit în mustrare, convingător în laudă… Firea sa era de ajuns pentru pregătirea fiilor săi duhovniceşti, cu foarte puţină trebuinţă de cuvinte… Viaţa şi purtările sale alcătuiesc chipul desăvârşit.” - Sfântul Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul, Despre marele Atanasie

„Cu cât se înteţesc tulburările în Biserică, cu atât mai mult ne îndreptăm către ajutorul [vostru]…,crezând că singura mângâiere care ne-a mai rămas în primejdiile care ne împresoară stă în ocârmuirea voastră. Căci cu adevărat ne-aţi izbăvit din acest vifor grozav prin puterea rugăciunilor voastre şi prin priceperea de a ne da cele mai bune povețe în necazurile noastre… Pentru aceasta, grijiți vă să vă rugați pentru noi şi încurajaţi-ne prin epistolele voastre." - Sfântul Vasile cel Mare, Scrisori* (către Sfântul Atanasie)

*În ultimii săi ani de viață Sfântul Atanasie a început o corespondenţă cu Sfântul Vasile al Cezareei. Cei doi se cinsteau mult întreolaltă. Amândoi erau apărătorii hristologiei de la Niceea. Ei şi-au trimis scrisori adeseori, dar numai cele ale Sfântului Vasile s-au mai păstrat până în ziua de astăzi.

Autor: Preot Michael E. Molloy
Traducător: Medana Oltean
Nr. de pagini: 160
Format: 13x20 cm
Broșată
An de publicație: 2011
Ediția I

Vedeți detaliile complete