Mănăstirea Stavrovouni (gr. Muntele Crucii) din Cipru a fost întemeiată în veacul al IV-lea de Sfânta Împărăteasă Elena în urma unei vedenii și dăruită de către aceasta cu o parte din Lemnul Cinstitei Cruci. Aici s-a nevoit vreme de 25 de…

Mănăstirea Stavrovouni (gr. Muntele Crucii) din Cipru a fost întemeiată în veacul al IV-lea de Sfânta Împărăteasă Elena în urma unei vedenii și dăruită de către aceasta cu o parte din Lemnul Cinstitei Cruci. Aici s-a nevoit vreme de 25 de…
În mănăstirea Sfântul Gheorghe Alamanul din Limassol, Cipru, se află atât mormântul Sfântului Cuvios Sava Cipriotul (Stavrovouniotul), cât și Paraclisul Sfântul Nectarie zidit de acesta. În ultimul an de viață, atunci când suferea de cancer în spital, Cuviosul Sava nu…
Părintele Ioannis Kalaidis (1925-2009) s-a născut în Grecia în anul 1925, de praznicul Apostolului celui iubit al Domnului. Încă din fragedă vârstă, ajutându-l pe preot în altar și întărit fiind de înclinațiile duhovnicești ale mamei sale, se ruga adeseori Domnului…
Filmarea a avut loc în biserica Mănăstirii Samtavro din Georgia, după botezul ortodox al unei femei din Marea Britanie, și a fost realizată de către un invitat la botez. Acesta a făcut-o publică după canonizarea Sfântului Gavriil în anul 2012. Mai…
O prezentare video pe scurt a cărții ortodoxe ilustrate pentru copii, Povestea Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, noul Făcător de minuni, apărută la Editura Iona.
Sfântul Ioan Maximovici îi îndrumă pe copii În toate țările prin care a trecut Sfântul Ioan Maximovici s-a îngrijit în mod deosebit de copii. Era foarte atent cu toți, mai ales cu cei foarte mici. Își făcea mereu timp să-i asculte, le trimitea…